Chestiuni teoretice
by radu on Mar.06, 2010, under Chestiuni teoretice
Un detaliu care nu este important, dar cred eu ca merita mentionat, este acela ca “sudura” reprezinta rezultatul procesului de sudare, deci corect ar fi sa se foloseasca termenul de “sudare” atunci cand este vorba de procesul tehnologic.
Exista multe procedee de sudare, care formeaza doua categorii majore, 1.sudarea prin presiune- din care face parte si sudarea in puncte, si 2.sudarea prin topire-din care o sa prezint procedee; fiecare avand dezavantaje care limiteaza aplicabilitatea la o anumita lucrare. Mai jos sunt trecute procedeele de sudare cele mai cunoscute( nu trec in revista si sudarea oxiacetilenica sau din categoria sudare sub presiune), in ordinea popularitatii lor:
-
Sudarea manuala cu electrod invelit( sudarea cu electrod)- cel mai des intalnit sau poate doar cel mai cunoscut dintre toate procedeele, se mai prescurteaza MMA (manual metal arc), se preteaza la lucrari de confectii metalice, fier forjat, recipienti sub presiune, cai ferate, etc., productivitatea este mare si nu se folosesc tuburi cu gaz sau instalatii auxiliare, ceea ce face ca procedeul sa fie usor de aplicat pe santier.Dezavantajul major este ca energia dezvoltata de arcul electric este concentrata pe o suprafata relative mare, deci portiunea topita( baia de metal topit) este greu de controlat, adica se gaureste piesa.
- MIG-MAG(metal inert gas-metal active gas), asa zisul argon, “la care iese sarma pe mijloc…”. Spre deosebire de sudarea cu electrod la care metalul topit este protejat pentru a nu oxida, de catre zgura depusa de pe electrod( flux), la mig-mag baia de metal topit este protejata de catre un gaz care iese pe langa sarma in momentul sudarii, sarma care este materialul de adaos. Acest gaz este, in cazul MIG, argon (inert), iar in cazul MAG un amestec de argon si dioxid de carbon( activ) deci e impropriu spus “argon”.
Singura diferenta dintre mig si mag este gazul, care se alege in functie de materialele de sudat. In general otelurile se sudeaza cu amestec( mag) pentru a stabiliza arcul electric, iar aluminiu se sudeaza cu argon(mig), aluminiul fiind mult mai reactiv decat otelul.
Acest procedeu se poate folosi la constructii metalice, recipienti sub presiune, tinichigerie si esapamente auto, diverse lucrari de garaj.
Unele dintre avantajele acestui procedeu este ca energia arcului electric este concentrata pe o suprafata mai mica decat la sudarea cu electrod, productivitatea mai mare pentru ca nu se mai schimba electrodul, se poate robotiza fiind foarte des folosit in industria auto, se vede mult mai bine baia de metal nefiind acoperita de zgura, deci un cordon mai frumos si este probabil procedeul cel mai usor de utilizat, trebuind concentrare doar la deplasarea pistoletului. Ca dezavantaj, tubul de gaz care trebuie reancarcat regulat, dar si incomod de transportat.
-
WIG( wolfram inert gas) sau TIG( tungsten inert gas), diferenta dintre denumiri nu se reflecta si in procesul tehnologic. Am vazut explicatii cum ca wig este pentru otel si tig pentru aluminiu; nu e asa! WIG sau TIG e acelasi lucru! Cred ca acest procedeu se potriveste cel mai bine cu denumirea de “argon” pentru ca foloseste ca gaz de protectie doar argon de puritate ridicata sau combinat cu heliu( oricum gaz inert). Acest procedeu se aseamana cu sudarea cu oxiacetilena( cu flacara), dar caldura necesara topirii metalului este data de un arc electric si nu de flacara. Aparatul de sudura produce doar arcul electric, nu si introduce materialul de adaos cum se intampla la mig-mag. La sudarea wig, materialul de adaos se introduce de catre sudor si este o vergea lunga de un metru si de diferite diametre( intre 1 si 3 mm), in functie de grosimea materialului care se sudeaza. Vergeaua se tine in cealalta mana decat de tine pistoletul.
Procedeul se poate folosi la o varietate mare de lucrari insa este nerentabil, dar se foloseste deobicei la lucrari unde se urmareste mai mult partea estetica( ex. cadre sau esapamente moto), cand materialele sunt sub 2mm grosime( ex. cadre de bicicleta) , sau la lucrari cu risc mare in exploatare( recipienti sub presiune) la care primul rand de sudura este cel mai important, urmat de altele in alt procedeu mai ieftin, fiind de astuparea rostului( cand e vorba de materiale cu grosimi de peste 5mm).Avantaje: energia concentrata intr-o zona si mai mica decat la mig-mag, vizibilitate foarte buna asupra baii de metal mai ales pentru ca materialul de adaos este introdus de catre sudor atunci cand considera el, compozitia chimica a materialului de adaos se modifica mult mai putin decat la mig-mag , nefiind transferat prin arcul electric ci este topit direct in baia de metal.
Dezavantaje: un proces lent si foarte pretentios din punct de vedere al curatarii piesei, tubul de argon care trebuie incarcat regulat si incomod de transportat( ca si la mig-mag) dar si pretul argonului care este mai mare decat cel al amestecului argon-dioxid de carbon( folosit la mag).
Alte procedee, intalnite mai rar:
- Sudarea su plasma este un procedeu asemanator cu wig, doar ca arcul electric este fortat sa iasa printr-o duza, ceea ce concentreza foarte mult energia termica a arcului electric.Se foloseste la materiale foarte subtiri, de sub 1mm.
- Sudarea sub strat de flux se foloseste in uzine, fiind un proces mecanizat si cu care se sudeaza piese cu lungimi mari si grosimi de materiale intre 3 si 10mm( ex. stalpi, tevi sudate elicoidal, grinzi).
- Sudarea cu LASER se foloseste din ce in ce mai mult in industria auto la sudarea caroseriilor.
- Sudarea cu fascicul de electroni un procedeu foarte costisitor, se sudeaza doar intr-o incinta vidata. Avantajul este ca energia termica este atat de concentrata incat se pot imbina piese de grosimi de pana la 50mm, fara sanfren si material de adaos si fara sa sufere deformari din cauza caldurii.
March 29th, 2016 on 10:30
Treaba cu “grosime de…” este relativa. Conteaza foarte mult si cat de masiva este piesa, cat de usor sau greu se incalzeste. Din cauza asta, nu exista o valoare standard a curentului de sudare. Poti sa experimentezi mai multe valori si sa o folosesti pe cea care este potrivita pentru aplicatia ta.
Cat despre sarma de 1,2 cred ca este foarte subtire. Daca ai o piesa cu grosime de 12, atunci inseamna ca iti trebuie o resistenta mare in zona sudata, deci material depus mult. Ar trebui sa sudezi cu cel putin 2,4, daca nu 3,2.
September 7th, 2016 on 10:33
Radu, nu e neaparat nevoie de sarma asa groasa (2,4 sau 3,2; daca vorbesti de procedeul de sudare MIG-MAG); Am lucrat in industria feroviara:constructia de vagoane de marfa, eu eram pe partea capetilor de sasiu, pe o placa de Fe (de 12mm) aveam de sudat doua “blocuri” de otel, care erau foarte groase, foloseam sarma tubulara de 1,2, aveam patrundere foarte buna (spun asta pt ca piesele erau verificate de catre cei de la calitate, fiecare cordon mai important era verificat in parte), ideea e ca trebuie sa inaintezi mai incet.
September 8th, 2016 on 10:11
Asa este, pentru mig-mag ai dreptate. Nu stiu de ce, dar am presupus ca este vorba de wig, desi nu scrie nicaieri treaba asta. Tot ce am scris mai sus, este valabil pentru procedeul WIG.
September 26th, 2016 on 17:26
Am vazut aici cateva comentarii…era Ionel din Belgia care intreba ce procedeu de sudare sa aleaga in cariera…ei, eu cred ca daca alege sa se specializeze in TIG, face un lucru bun pentru cariera lui.Aplicatiile WIG sunt “faine”, iar “profitul” este pe masura.Cat priveste celelalte procedee uzuale, MIG-MAG, MMA, sau oxi-gaz, sunt mult mai usoare si deci, le poate aborda oricand doreste…pentru un adevarat sudor, toate procedeele sunt obligatoriu de stiut.Eu cred ca cel mai “usor” procedeu este MIG-MAG…